
26 de echipe din 14 țări participă anul acesta în Turul României 2024. Competiția pornește peste o săptămână din Deva și parcurge 800 de km până la finiș, în București
A 56-a ediție a Turului României începe în 14 august la Deva și propune 5 etape care trec prin Alba Iulia, Păltiniș, Sibiu, Cristian (BV) și Târgoviște, înainte de a ajunge la finiș, în 18 august, la București, unde pentru prima dată după 20 de ani, etapa finală se va desfășura pe Bulevardul Unirii. Organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Auchan România și Agenția Națională pentru Sport în calitate de parteneri principali, evenimentul însumează peste 800 de km și aduce la start 26 de echipe din 14 țări, marcând cea mai puternică participare românească la o competiție de gen, cu șapte echipe înscrise. Evenimentul va fi transmis integral, în direct, pe Digi Sport, iar organizatorii invită comunitățile de pe traseu să iasă la șosea ca să-i încurajeze și să-i aplaude pe sportivi.
Turul României are anul acesta 5 etape, iar traseul evidențiază, ca de fiecare dată, zone și obiective turistice pitorești precum Cetățile Deva și Alba Carolina, stațiunea turistică Păltiniș, Curtea Domnească din Târgoviște, Turnul Chindiei etc. Competiția pornește de la Deva, unde festivitățile încep marți, 13 august, de la ora 20.30, în Piața Unirii, cu ceremonia de deschidere și de prezentare a echipelor.

Programul turului este următorul:
Miercuri, 14 august, Etapa 1
167,3 km pe traseul Deva – Vințu de Jos – Sebeș – Vințu de Jos – Alba Iulia
Start: Deva, Piața Unirii, ora 12:50
Finiș: Alba Iulia, Piața Unirii, între orele 16:38-17:24, în funcție de viteza plutonului
Joi, 15 august, Etapa 2
158,9 km pe traseul Alba Iulia – Câlnic – Miercurea Sibiului – Gura Râului – Păltiniș
Strat: Alba Iulia, Piața Unirii, ora 09:45
Finiș: Păltiniș, între orele 13:27-14:10, în funcție de viteza plutonului
Vineri, 16 august, Etapa 3
198,7 km pe traseul Sibiu – Agnita – Cârța – Sâmbăta de Sus – Poiana Mărului – Cristian
Start: Sibiu, Piața Mare, ora 09:45
Finiș: Cristian (BV), Strada Morii, între orele 14:19-15:13, în funcție de viteza plutonului
Sâmbătă, 17 august, Etapa 4
189,1 km pe traseul Târgoviște – Moreni – Valea Lungă – Pucioasa – Vulcana Băi – Voinești – Târgoviște
Start: Târgoviște, Bulevardul Libertății, ora 10:45
Finiș: Târgoviște, Bulevardul Libertății, între orele 15:06-15.38, în funcție de viteza plutonului
Duminică, 18 august, Etapa 5
98 km – Circuit în București, pe Bulevardul Unirii
Start: București, Biblioteca Națională, ora 09:45
Finiș: București, Biblioteca Națională, între orele 12:03-12:27, în funcție de viteza plutonului.
Revenind la plutonul profesionist – anul acesta participă la Turul României 26 de echipe din 14 țări: 6 din România, 3 din Germania, câte 2 din Austria, Cehia, Olanda, Polonia și Italia, câte o echipă din Kazahstan, USA, Franța, Muntenegru, Bulgaria, Ungaria și Croația. România va fi reprezentată la start de echipa națională, două echipe continentale – Mentorise MLMsuperstars și Vini Monzon – Savini Due OMZ, dar și de trei echipe de club – Team Novak, Steaua București și UVT – Devron West Cycling Team.
În cadrul competiției vor fi acordate 8 tricouri distinctive, respectiv:
- Tricoul galben, pentru cel mai bun ciclist din competiție, oferit de YoPro
- Tricoul alb, pentru cel mai bun ciclist sub 23 de ani, oferit de Gebrüder Weiss
- Tricoul roșu, pentru cel mai bun sprinter, oferit de M&Ms
Tricoul verde, pentru cel mai bun cățărător, oferit de Stay Strong Pro - Tricoul albastru, pentru cel mai bun rutier român, oferit de Ariel
- Tricoul gri, pentru cei mai buni în clasamentul pe echipe, oferit de Auchan
- Tricoul alb cu buline roșii, pentru câștigătorul în clasamentul pe puncte, oferit de Federația Română de Ciclism
- Tricoul portocaliu, pentru câștigătorul de etapă, oferit de Orange
Turul României 2024 este organizat de Federația Română de Ciclism alături de Auchan, în calitate de partener principal și Agenția Națională pentru Sport, în calitate de partener instituțional.
Despre Turul României
Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Competiția s-a desfășurat între 1910 și 1913, când a izbucnit Primul Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumită și „Mica Buclă”. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 56, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Competiția a început să figureze în calendarul Federației Internaționale de Ciclism din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. În Turul României se acordă următoarele tricouri distinctive: galben (lider în clasamentul general), alb (lider în clasamentul tinerilor), roșu (lider în clasamentul sprinterilor), verde (lider în clasamentul cățărătorilor) și albastru (lider în clasamentul românilor)
