
Supercross Glendale 2024 – O etapă de neuitat în 250 Vest
Probleme pentru Kawasaki, reveniri spectaculoase pe pistă
Ne-am mutat cu clasa 450 din California, in Arizona, iar asta inseamna ca categoria 250 Vest o insoteste inca o data, in acest sezon, pentru etapa din Glendale. Macar un lucru e cam cert: nu doar California, ci toata Coasta de Vest a fost pana acum, un adevarat bluestem pentru echipa de uzina Kawasaki. Drew Adams, unicul reprezentant al verzisorilor din etapa trecuta, si-a fracturat clavicula in timpul calificarilor, dupa o cazatura in sectiunea de sarituri de dinaintea ultimului viraj si nu se stie cat va sta pe bara cel care ar fi trebuit sa ia startul in doar a 2-a sa etapa la profesionisti.
Vestea buna pentru K-ul verde a fost ca macar Garrett Marchbanks s-a refacut suficient dupa accidentarea de acum aproape 2 saptamani, astfel incat sa poata concura in aceasta runda, alaturi de gladiatorii in devenire de la 250 Vest. Porneam in prima cursa a serii la aceasta clasa, iar Julien Beaumer avea cel mai bun start, spre satisfactia tribunelor, ca tot provine “Juju” din Arizona. Dar bucuria fanilor a fost de scurta durata, fiindca pilotul KTM a cazut in penultimul viraj si a reusit sa provoace un adevarat ambuteiaj, in care macar 10 piloti au fost implicati.
Julien Beaumer – ghinion curat, dar performanță solidă
De toata nebunia asta aveau sa profite Cole Davies, Jordon Smith si Michael Mosiman, care completau podiumul la finalul primului tur in aceasta ordine, in timp ce saracul Jo Shimoda, si asa in suferinta dupa accidentarea ciudata suferita in San Diego, a fost prins in carnagiul provocat de Beaumer. Macar niponul a fost ferit de inca o accidentare care ar fi putut sa-l scoata din joc pentru tot restul sezonului, dar motocicleta sa a fost suficient de avariata, cat sa necesite o trecere pe la boxe la finalul turului urmator. Or fi revenit Shimoda in cursa, dar nici n-a putut reveni in acelasi tur cu liderul si a incheiat pe locul 21.
In fata, chiar daca Smith a pus presiune pe Davies pana in ultimul viraj al cursei, primele 2 pozitii ale mansei au ramas blocate inca de dupa greseala lui Beaumer de la inceput. Numai ultima treapta a podiumului nu era inca stabilita, iar asta se datora lui Haiden Deegan. Pilotul Yamaha se afla pe locul 4 la finele primului tur, iar dupa mai putin de 2 minute scurse din cursa, il depasea pe Mosiman in portiunea de sarituri de dinaintea ultimului viraj.
Doar ca 3 minute mai tarziu, Deegan o punea si el jos la iesirea din virajul unde Beaumer cazuse la inceput de mansa, iar Mosiman revenea pe pozitie de podium, pana cu vreo 2 minute inainte de final, cand Deegan isi mai depasea inca o data coechipierul, de data asta decisiv, si tot in zona ultimului viraj. Top3-ul era creionat in acest moment, doar ca Mosiman cadea in spatele lui Deegan cateva viraje mai tarziu, iar asta l-a retrogradat pe pilotul Yamaha pana pe locul 6, unde a si incheiat cursa. La aceasta tranta a lui Mosiman s-a oprit remontada lui Beaumer, care a terminat la marginea podiumului aceasta mansa, top5-ul fiind completat de Marchbanks.
A 2-a cursa a serii la 250 Vest ne oferea un inceput la indigo cu cel din mansa anterioara. Beaumer a avut inca odata cel mai bun start si punea din nou jos motocicleta, in doar al 2-lea viraj al cursei. Ghinionul pilotului KTM a fost ca de data asta, toata lumea a reusit sa-l evite, astfel ca “Juju” trebuia sa inceapa o noua cursa de recuperare, tocmai de pe ultima pozitie, la finalul primului tur. Davies inca o data profita cel mai mult de greseala lui “Juju”, si avea sa conduca cap-coada si aceasta mansa, pentru a 2-a victorie din tot atatea curse disputate in aceasta etapa.
Jordon Smith – prima victorie de etapă pentru Triumph
Deegan si cu Shimoda completau podiumul la finalul primului tur, doar ca Mosiman avea sa treaca de japonez in chiar primul viraj, si aveam toti cei 3 piloti de uzina Yamaha pe podiumul provizoriu. Smith urma si el sa-l depaseasca pe pilotul Honda in virajul de dinaintea portiunii de topaituri, iar in fata, Mosiman a avut un duel si chiar a trecut de Deegan, tot in primul viraj, la intrarea in turul 3. Doar ca in acelasi tur, Haiden avea sa revina pe pozitia secunda, dupa o manevra executata la exteriorul lui Michael, in ultimul viraj.
Chiar daca a plecat in urmarirea lui Davies si a pus constant presiune pe acesta, nici Deegan n-a putut gasi vreo oportunitate de depasire asupra neozeelandezului. Cu 3 minute inainte de final, Smith avea sa execute exact aceeasi manevra ca a lui Deegan asupra aceluiasi Mosiman, in acelasi ultim viraj, si uite asa, top-ul 4 al acestei curse era creionat.
Anthony Bourdon ocupa locul 5 in acele momente, dupa ce trecuse de Shimoda dupa 3 minute parcurse din cursa, dar trebuia sa vina penultimul tur, ca niponul sa-si recapete pozitia in fata francezului si sa completeze top5-ul acestei curse. Tot in penultimul tur s-a incheiat si remontada lui Beaumer, dupa o depasire efectuata asupra lui Coty Schock, in timp ce Marchbanks a completat top10-le in chiar ultimul tur, dupa o manevra executata in fata lui Parker Ross. Pilotul Kawasaki a avut si el o cursa de recuperare de facut, dupa ce era la un moment dat pe locul 6, dar o cazatura cu vreo 6 minute si jumatate pana la final, l-a catapultat pana in zona locului 15.
Beaumer n-a mai avut cel mai bun start in ultima cursa a serii, dar nici n-a mai pus jos motocicleta, deci a avut un inceput de cursa mai bun decat la celelalte 2 manse. Nici Deegan n-a mai avut un start stralucit si chiar se regasea alaturi de rivalul sau din etapa trecuta, in zona locurilor 7-9. Dar sarmanul Davies, de la favorit la castigarea etapei dupa primele 2 curse, era acum in pericol sa nu prinda nici macar podiumul. Neozeelandezul a avut un start catastrofal, a mai si cazut la finalul portiunii de sarituri de dinaintea virajului al 3-lea, astfel ca pilotul Yamaha avea la randul sau o cursa de recuperare de facut, de pe ultimul loc, la finele primului tur.
Mosiman a avut un start mult mai bun decat al celor 2 coechipieri ai sai, iar pilotul Yamaha conducea la finalul primului tur, in spatele sau fiind Smith si cu Shimoda. Doar ca cu vreo 7 minute si 40 de secunde inainte de final, pilotul Triumph reusea manevra decisiva in fata lui Mosiman in al 3-lea viraj si avea sa se impuna in aceasta cursa. Gratie acestei victorii, plus a rezultatelor din celelalte 2 manse, Smith obtine prima lui victorie de etapa din acest sezon si le aduce celor de la Triumph, primul lor triumf din scurta lor istorie in campionatul american de Supercross.
In sinea lui, Ricky Carmichael sigur a trait la intensitate la acest moment, nu doar prin primsa faptului ca el se ocupa de divizia de off-road a celor de la Triumph din 2021 incoace, dar si pentru ca din aceeasi perioada, “C.A.P.R.A.” (si da, chiar am vrut sa zic asta) face parte din echipa de comentatori a etapelor din AMA Supercross.
Beaumer n-a avut atat de mult de recuperat comparativ cu mansele anterioare, doar ca dupa ce trecuse de Shimoda cu 5 minute si 40 de secunde inainte de final, avea o misiune mai dificila in fata lui Mosiman, decat se astepta. Timp de 1 tur, Michael si cu “Juju” s-au luptat bara la bara, au pus presiune unul pe celalalt, doar ca pilotul KTM avea castig de cauza dupa o depasire in zona ultimului viraj, cu aproximativ 2 minute inainte de final. Deegan il depasea si el pe Shimoda, cu putin peste 4 minute inainte de final, iar odata cu depasirea decisiva a lui Beaumer in fata lui Mosiman, aveam stabilit top5-ul acestei manse.
Cursa de recuperare a lui Davies se termina chiar la intrarea in penultimul tur, dupa ce a profitat si de cazatura lui Schock in primul viraj, care se afla in top 5 in acel moment, dar si dupa ce l-a depasit pe Ross pentru pozitia a 8-a, cam in aceeasi zona. Iar dupa ce s-a impus in primele 2 curse ale serii, acest rezultat ii aduce la limita ultima treapta a podiumului etapei, in spatele coechipierului Deegan.
Manevra lui Beaumer in fata lui Mosiman nu i-a adus doar pozitia secunda in ultima cursa, dar si locul al 4-lea in clasamentul etapei, chiar in fata lui Michael. Totusi, asta e o slaba consolare pentru “Juju”, care rateaza pentru prima data podiumul in acest sezon, si e cu atat mai dureros ca asta s-a intamplat chiar in fata publicului sau.
Marchbanks a profitat si el de cazatura lui Schock pentru a incheia mansa pe pozitia a 6-a, asta fiind si pozitia pilotului de uzina Kawasaki la finalul rundei. Shimoda a prins si el top10-le rundei dupa ghinionul pe care l-a avut in prima mansa, dar tot respectul pentru japonez fiindca a concurat in ultimele 3 etape cu 2 degete fracturate. Iar aceasta pauza pe care o va lua categoria 250 Vest va fi una bine-meritata pentru pilotul Honda, care spera sa se refaca cat mai repede, fiindca nu mai sunt multe etape pana la finalul campionatului.

Ok, asta e destul de interesant: am avut 4 invingatori de etapa diferiti, de la 4 manufacturieri diferiti… Dar daca ne uitam atent la clasamentul general, se aseamana foarte bine cu cel al categoriei 450, macar in privinta top-ului 5: un KTM conduce, avem un “intrus” pe pozitia a 2-a, locurile 3 si 4 apartin unor piloti Yamaha, iar top-ul 5 e completat de o Honda. N-am nimic personal cu Smith sau cu Kenny Roczen, dar cum ar zice americanii: nu multi aveau pe cartile lor de bingo, ca cei 2 sa fie pretendenti la titlurile categoriilor din care fac parte, cel putin in aceasta prima parte a sezonului.
Si nu pot sa nu remarc ca in ciuda uriaselor probleme financiare, KTM-ul are un inceput de an foarte bun in motorsport pana acum: victorie chiar dominanta pentru “Chucky” in Raliul Dakar (nu e vorba de personajul din “Child’s Play”, ci asta e porecla lui Daniel Sanders), triumf pentru reprezentantul nostru, Mani Gyenes, in Original by Motul, cea mai grea categorie a aceluiasi raliu, si Beaumer cu Chase Sexton lideri ai claselor 250 Vest, respectiv 450, in AMA Supercross.
Urmează 250 Est
Si cum ziceam ca luptatorii din Vest vor avea acum o pauza de 2 saptamani, va veni momentul viitorilor gladiatori din Est sa intre in arena pentru prima data in acest sezon. KTM va avea si aici reprezentant, prin dublul campion mondial MX2, Tom Vialle, care in acest sezon ramane la clasa 250 Est in incercarea de a-si apara coroana obtinuta anul trecut.
Isi va indeplini francezul acest obiectiv? Va putea RJ Hampshire sa obtina titluri in ani consecutivi, la ambele clase de 250 din Supercross? Sa ne asteptam la surprize din partea lui Austin Forkner, ca tot reprezinta Triumph in Est? Va putea Kawasaki sa stea mai linistita cu problemele fizice, ca tot are 2 nume grele in componenta sa, prin Levi Kitchen si Cameron McAdoo? La ce sa ne asteptam din partea reprezentantilor de uzina Yamaha, Honda sau chiar GasGas? Raymond James Stadium din Tampa ne-ar putea oferi niste prime raspunsuri, chiar in acest weekend.