Cosmin Agafiței 
4 
0 Într-o lume a sportului în care adesea totul se măsoară în puncte, clasamente și titluri, Jaqueline Cristian vine cu o lecție despre răbdare, suferință și reconstrucție. La 26 de ani, este cea mai bine clasată jucătoare din România și o prezență constantă în top 100 WTA. Dar în spatele acestui statut se află o poveste pe care niciun clasament nu o poate exprima pe deplin – o carieră care a fost la un pas de sfârșit, dar care a renăscut cu mai multă forță ca niciodată.
Totul s-a întâmplat în februarie 2022, în timpul unui meci la Doha. O accidentare gravă la genunchiul drept a pus capăt acelui sezon – și, după cum i-au spus unii medici, putea pune capăt carierei sale. Cu meniscurile rupte și cu o intervenție chirurgicală complicată în față, Jaqueline a fost nevoită să accepte un adevăr brutal: poate că nu va mai juca niciodată la cel mai înalt nivel.
Dar exact acolo începe adevărata ei poveste.
Un drum dureros și o revenire incredibilă
Recuperarea nu a fost doar fizică – a fost un proces profund mental. Șase ore de terapie pe zi, durere constantă, incertitudine și un singur gând care o ghida: “Trebuie să revin”. Trei luni mai târziu era pe teren, simțind din nou mingea pe rachetă. Șase luni mai târziu juca la US Open. În mai puțin de un an revenea în top 100, după ce coborâse până aproape de locul 400 mondial.
„A fost una dintre cele mai grele perioade din viața mea, dar m-a transformat complet. Azi sunt o jucătoare și o persoană mai bună datorită acelei accidentări”, spune Jaqueline într-un interviu pentru Punto de Break. Acum, alături de antrenorul spaniol Javier Martí, cu care colaborează din 2024, și-a construit nu doar un joc mai agresiv și mai echilibrat, ci și o mentalitate de fier.
Forța din spatele loviturilor
Jaqueline a crescut jucând pe zgură, dar spune că adevărata ei identitate s-a conturat pe hard. Stilul său de joc este unul ofensiv, bazat pe un serviciu puternic și pe lovituri directe care caută să închidă rapid punctele. „Nu am mereu mobilitatea dorită, așa că trebuie să compensez prin agresivitate și luciditate. Când prind acea zi bună, simt că pot învinge pe oricine.”
Și-a perfecționat dreapta – cândva punctul mai slab – până la nivelul în care nici ea nu mai știe dacă e mai bună decât reverul. Își găsește inspirația în foste campioane precum Sharapova, Henin sau Serena, dar recunoaște că cel mai mult a admirat-o pe Simona Halep: „Pentru noi, românii, Simona a fost mai mult decât un idol. A arătat ce înseamnă să te ridici dintr-o țară mică și să ajungi sus, cu ambiție și sacrificii.”
Despre România, cu sinceritate și regret
Deși e mândră că reprezintă România și că este în prezent cea mai bine clasată jucătoare a țării, Jaqueline vorbește deschis despre realitatea din sportul românesc: „Nu avem un sistem care să ne susțină. De multe ori, oamenii nu așteaptă să reușești, ci să cazi. Nici Simona n-a fost apreciată cu adevărat decât când a anunțat că se retrage.”
Această mentalitate negativă, spune ea, afectează întreaga structură – de la sportivi la antrenori. Nu întâmplător, majoritatea jucătoarelor românce de top s-au format sau se antrenează în străinătate. „Când începi să visezi mai mult, când vrei să treci la nivelul următor, cei din jur îți spun că e destul cât ai. E greu să reușești într-un asemenea climat.”
O viață de sacrificii și un vis clar: Top 10
Viața în circuitul WTA nu e deloc ușoară. Antrenamente dure, turnee încontinuu, dorul de familie – toate fac parte dintr-o realitate care cere sacrificii continue. Dar Jaqueline nu se plânge: „Fac asta pentru că îmi doresc. Nu e ușor să lipsești de Crăciun, să nu îți vezi familia săptămâni întregi, dar ei m-au susținut mereu, iar asta a fost esențial.”
Obiectivul ei rămâne același ca în copilărie: Top 10. Nu și-a impus niciodată limite și crede cu tărie că ambiția și munca o pot duce departe. „Visam să joc pe cele mai mari arene și să inspir oameni, nu doar prin rezultate, ci prin felul meu de a fi.”
Despre Halep, Sinner și dublul standard al circuitului
Cristian nu ocolește subiectele delicate. Cazul Simonei Halep a fost dureros pentru ea, considerând că felul în care a fost tratată a fost nedrept. „O campioană ca Simona nu merita acel final. Mă bucur că și-a putut apăra onoarea. Înțeleg de ce a ales să se retragă, a făcut tot ce putea face într-o carieră.”
În contextul altor cazuri controversate, precum cel al lui Jannik Sinner sau Iga Swiatek, Jaqueline remarcă discrepanțele de tratament în funcție de notorietatea jucătorilor. „Nu ar trebui să existe diferențe în funcție de clasament. Toți ar trebui tratați la fel.”
Viitorul: fără limite, cu inima deschisă
Încheind într-o notă caldă și glumeață, Jaqueline Cristian zâmbește când i se cere să spună ceva în spaniolă. A învățat să râdă din nou, să se bucure de meciuri, de victorii, dar și de eșecuri. Tenisul nu mai este doar o misiune, ci o reconstrucție a sinelui. Și, cum spune ea, „tenisul îți dă înapoi exact ceea ce investești în el”.
După tot ce a trăit, Jaqueline nu mai joacă doar pentru puncte sau poziții în clasament. Joacă pentru ceva mai mare – pentru fiecare sportiv care s-a ridicat când toți îl vedeau terminat, pentru fiecare copil care visează să ajungă sus, pentru ea însăși, cea care nu a renunțat când era cel mai ușor să o facă.
