
La finalul sezonului 2024-2025, Cristian Săpunaru se va retrage din activitatea de fotalist profesionist. Chiar și așa, căpitanul echipei Rapid București va continua în cadrul clubului dintr-o poziție executivă, fapt confirmat și de Victor Angelescu.
”Nu-i prelungim contractul. Cristi este în ultimul an, vă dau și ceva în premieră. Am avut o discuție cu el. În perioada care a mai rămas până la finalul campionatului va activa și ca jucător, și ca consultant al conducerii. Din iarnă am spus că aș vrea să-l am pe Cristi cât mai aproape de mine pe partea sportivă. El este încă și jucător, deci ne ajută foarte mult în vestiar.” a declarat Victor Angelescu.
Cristian Săpunaru a revenit alături de Rapid în 2021 și a devenit imediat căpitanul echipei. Cu un palmares sportiv bogat, fundașul central al echipei giuleștene va împlini 41 de ani în luna aprilie.
“Din vară, va face parte din echipă. Nu pot să vă spun în momentul de față ce și cum, pentru că am avut anumite discuții cu el, dar cred că l-am convins și va rămâne la Rapid într-o funcție de conducere. O funcție din cadrul clubului. Pentru mine, Cristi este primul om cu care m-aș consulta în ceea ce înseamnă prima echipă. E un lider și avem nevoie de lideri și la birouri. Cred că i se potrivește mai mult costumul, așa zic eu. Va rămâne, sper eu, o parte importantă”, a concluzionat oficialul echipei giuleștene.
Cristian Săpunaru a evoluat pentru Rapid București în mai multe rânduri și are în palmaresul său o Cupă a României și o Supercupă, ambele adjudecate în 2007. Totodată, fundașul central al echipei bucureștene este ultimul jucător român care are o cupă europeană la activ, el fiind integralist în finala de Europa League din 2011, câștigată de FC Porto în finala de la Dublin cu Sporting Braga.
Foto – FC Rapid 1923