LE MANS, FRANCE - JUNE 15: The #06 Porsche Penske Motorsport, Porsche 963 of Kevin Estre, Andre Lotterer, and Laurens Vanthoor leads the field away at the start of the 24 Hours of Le Mans at the Circuit de la Sarthe on June 15, 2024 in Le Mans, France. (Photo by Ker Robertson/Getty Images)
Luna iunie se anunță spectaculoasă pentru fanii sportului, iar Eurosport este din nou gazda celor mai importante competiții din lume. De la duelurile titanilor la Roland-Garros, până la cursa de anduranță de 24 de ore de la Le Mans, trecând prin peisajele montane ale Franței și Elveției cu plutonul de cicliști de top – totul se vede în direct pe Eurosport și pe platforma Max.
Roland-Garros – Faza finală a spectacolului parizian
Turneul de la Roland-Garros intră în linie dreaptă în prima săptămână din iunie, iar emoțiile cresc cu fiecare meci eliminatoriu. La masculin, Jannik Sinner și Carlos Alcaraz sunt favoriți să se întâlnească într-o finală de gală, în timp ce la feminin, Iga Swiatek, Aryna Sabalenka și Coco Gauff se luptă pentru un loc în meciul decisiv.
Pe 3 iunie încep sferturile de finală, iar weekendul de 7-8 iunie va aduce apogeul spectacolului parizian, cu finalele de pe legendarul teren Philippe Chatrier. Toate meciurile sunt disponibile live la Eurosport 1 și, pentru cei care vor să le urmărească oricând și oriunde, și pe Max.

24h Le Mans – Motorul rezistenței se turează din nou
Pe 14 și 15 iunie, motorsportul atinge viteza maximă cu una dintre cele mai faimoase curse din lume: 24h de la Le Mans. Circuitul de la Sarthe va reuni din nou echipe legendare și piloți de top, într-un test suprem al anduranței. Ferrari pornește ca mare favorită la categoria Hypercar, în timp ce în LMP2 și LMGT3 lupta este strânsă.
Calificările și antrenamentele se vor desfășura între 11 și 13 iunie și pot fi urmărite în direct pe Max. În plus, fanii motorsportului pot vedea pe 21 iunie etapa din Jakarta a Campionatului Mondial de Formula E, iar pe 29 iunie – etapa Supercupei Porsche din Austria, transmisă la Eurosport 2.

Ciclism – Dauphiné, Turul Elveției și Turul Sloveniei, pași spre Le Tour
Pregătirile pentru Turul Franței intră în linie dreaptă cu două competiții importante ale lunii: Criteriul Dauphiné (8-15 iunie) și Turul Elveției (16-22 iunie). Tadej Pogacar, Jonas Vingegaard și Remco Evenepoel se vor duela în Alpi, într-o avanpremieră de gală a ceea ce urmează în iulie.
Până atunci, fanii pot urmări și Turul Sloveniei (4-7 iunie), o cursă din seria Pro, perfectă pentru a vedea forma rutierilor de top. Toate cele trei competiții vor fi transmise integral pe Eurosport și pe Max, cu acoperire completă și analize dedicate.

Și alte sporturi își fac loc în grila Eurosport din iunie
Pasionații de golf au ocazia să urmărească nu mai puțin de trei etape din circuitul PGA: Openul Canadei (5-8 iunie), Campionatul Travelers (19-22 iunie) și Clasicul Rocket (26-29 iunie). Iar la final de lună, pe 28 iunie, atletismul revine în prim-plan cu o nouă etapă Grand Slam Track, desfășurată în Los Angeles.
Indiferent dacă ești pasionat de tenis, ciclism, motorsport, golf sau atletism, în iunie ai toate motivele să rămâi conectat la Eurosport. Cu transmisiuni live, comentarii experte și acces complet pe Max, vara începe cu sport de cea mai bună calitate.
Discover more from Cultură Sportivă
Subscribe to get the latest posts sent to your email.







