
Într-un meci 100% britanic, cu un Wembley neîncăpător, Daniel Dubois și Anthony Joshua s-au duelat sâmbătă seară pentru titlul mondial IBF al categoriei grele la box. Încă din primele momente ale partidei, Dubois, campionul în exercițiu și-a ilustrat superioritatea în față conaționalului său.
Anthony Joshua nu a părut să fie foarte angrenat în meci în nici un moment al partidei, el nereușind prea multe în primele reprize. Mai mult, primele semne ale unei victorii timpurii pentru Dubois au apărut încă din primele runde, boxerul britanic, în vârstă de 27 de ani, fiind mereu în controlul întâlnirii.
În cele din urmă, o combinație de lovituri a decimat defensiva lui Joshua, iar cu 59 de secunde rămase din repriză a cincea, Dubois a găsit lovitura letală și l-a învins prin KO pe Anthony Joshua. Ca urmare a succesului repurtat pe 21 septembrie, Dubois a rămas în posesia centurii IBF la categoria grea.
Imediat după meciul de sâmbătă, au început să apară speculații privind o posibilă revanșă pentru Daniel Dubois împotriva lui Oleksandr Usyk. Cei doi s-au confruntat deja, într-un meci anterior, la Wroclaw, pe 26 august 2023, într-un duel pentru titlurile WBA, WBO, IBF, IBO și The Ring. În acea partidă, Usyk l-a făcut KO pe Dubois în repriza a noua.
Dacă cei doi se vor confrunta, vom avea parte de al doilea meci din ultimii ani pentru unificarea centurilor, ultima ocazie fiind chiar anul acesta când Oleksandr Usyk l-a învins prin KO pe Tyson Fury pentru a unifica pentru prima oară de la Evander Holyfield încoace toate centurile mondiale la categoria grea.