
După ce Ott Tanak a confirmat statutul de mare favorit în shakedown, primele trei probe speciale ale Raliului Monte Carlo ne-au ilustrat faptul că rezultatul final va fi deschis oricărui rezultat.
În primele două probe speciale, Sebastien Ogier și-a pus amprenta asupra rezultatelor, instalându-se în prima instanță în fruntea a ceea ce știm că este raliul său de casă.
Bucuria optuplului campion mondial a fost de scurtă durata, căci, după a treia și ultima probă specială a zilei, Thierry Neuville a preluat ștafeta de lider, chiar dacă belgianul nu a câștigat nici o proba specială.
Astfel, după prima zi, Thierry Neuville conduce în clasamentul general la Monte Carlo. Campionul mondial en titre are un avantaj de două secunde în față lui Elfyn Evans, cel care s-a impus în SS3. Podiumul provizoriu este completat de Sebastien Ogier, aflat la 12.8 secunde în urmă lui Neuville. Top cinciul primei zile de concurs a fost completat de Ott Tanak și Adrien Fourmaux.
Printre primii zece clasați, îi mai regăsim, în ordine, pe Kalle Rovanpera, Gregoire Munster, Takamoto Katsuta, Sami Pajari și Nikolai Gryazin. Foarte aproape de top zece îl regăsim și pe Yohann Rossell, cel care conduce clasamentul clasei WRC2 și este pe 11 la general.
Raliul Monte Carlo va continua astăzi, 24 ianuarie, cu următoarele șase probe speciale, 4-9.