
Prima sesiune de calificări a sezonului de MotoGP a debutat cu o primă secvență de calificări foarte spectaculoasă și în care, în mod surprinzător l-am regăsit pe Francesco Bagnaia.
Vicecampionul mondial nu a avut prea mari emoții și a trecut mai departe în Q2, celălalt pilot care a reușit acest lucru fiind Jack Miller, noul rider al celor de la Pramac Yamaha sosind pe locul secund.
În Q2, tot Ducati a fost echipa care a dictat sesiunea, dar de data aceasta prin Marc Marquez. Aflat la debutul său alături de echipa de uzină a grupării din Bologna, Marquez a semnat cel mai rapid tur și va pleci din pole position pentru a 67-a oară la clasa regină.
Alături de Marc Marquez, în prima linie a grilei de start îl regăsim și pe fratele său, Alex, pe locul secund. De altfel, mezinul familiei Marquez s-a intercalat între cei doi piloți ai echipei Ducati, deoarece Francesco Bagnaia a sosit al treilea și a completat o primă linie a grilei de start formată exclusiv din motociclete ale constructorului italian.
Sosit și el din Q1, Jack Miller aduce Pramac Yamaha în linia a doua a grilei de start, grație clasării pe locul al patrulea. În spatele său, debutantul Ai Ogura continuă weekendul excepțional și a fost cel mai rapid pilot dintre cei aflați în primul sezon la clasa regină. Totodată, pilotul Trackhouse a sosit al cincilea și a fost cel mai rapid pilot Aprilia.
În spatele său, Franco Morbidelli a încheiat al șaselea, însă, datorită incidentului de ieri cu Francesco Bagnaia, italo-brazilianul va fi retrogradat trei poziții pe grilă și va porni de pe locul al nouălea. Prin urmare, de acest fapt a profitat Pedro Acosta care mostenește locul pilotului lui Valentino Rossi în a doua linie a grilei de start.
Raul Fernandez și Marco Bezzecchi sunt ceilalți piloți care au profitat de penalizarea lui Franco Morbidelli și împreună cu acesta vor forma cea de-a treia linie a grilei de start. De altfel, Bezzecchi a fost protagonistul unei căzături în Q2, dar, din fericire a scăpat nevătămat.
Dacă ieri a fost printre protagoniști, Fabio Quartararo nu a mai etalat aceeași formă bună în sesiunea de calificări de astăzi și a încheiat topul primilor zece clasați și va deschide a patra linie. Alături de el, Joan Mir și Johann Zarco vor fi prezenți și ei, cei doi piloți motorizați de Honda reușind accesul direct în Q2 în antrenamentul de ieri.
Primul sub linie în Q1, Fabio Di Giannantonio va pleca în cele două curse de pe locul 13. În a cincea linie, alături de el, îi mai regăsim pe Brad Binder și Fermin Aldeguer. Luca Marini, Miguel Oliveira și Maverick Vinales formează a șasea linie a grilei de start, în timp ce, ultimii clasați în sesiunea de calificări din Thailanda au fost Alex Rins, Enea Bastianini, Lorenzo Savadori și Somkiat Chantra, ultimul fiind penalizat cu o poziție pe grilă după un incident în antrenamentul de dimineață.
Acțiunea din Thailanda de la clasa mare va continua astăzi, 1 martie, cu prima cursă sprint a sezonului din MotoGP.
Discover more from Cultură Sportivă
Subscribe to get the latest posts sent to your email.








