
Antepenultima etapă din MotoGP a debutat astăzi cu primele două antrenamente libere. La capătul acestor sesiuni cronometrate, Marc Marquez a semnat referința absolută. Spaniolul de la Gresini Ducati a fost cu peste o zecime mai rapid decât Jorge Martin, liderul clasamentului general fiind nevoit să se mulțumească cu locul secund.
În spatele lui Jorge Martin au sosit cei doi piloți ai echipei Ducati de uzină. Enea Bastianini a încheiat prima zi pe locul al treilea, în timp ce, Francesco Bagnaia a sosit al patrulea. Top cinciul zilei a fost completat de Maverick Vinales, spaniolul de la Aprilia fiind și cel mai bine clasat pilot non Ducati.
Franco Morbidelli și-a continuat parcursul remarcabil din ultima vreme și a încheiat antrenamentele de vineri pe un onorabil loc șase. Ceilalți piloți care au completat top zecele zilei și și-au asigurat accederea în Q2 în calificările de mâine au fost Pedro Acosta, Alex Marquez, Marco Bezzecchi și Johann Zarco.
În mod surprinzător, Brad Binder a încheiat doar al unsprezecelea și a fost primul sub linie. Prin urmare, sud africanul va fi nevoit să se alinieze la startul calificărilor de mâine încă din Q1. În spatele său, Fabio Quartararo, Jack Miller, Raul Fernandez și Takaaki Nakagami au fost ceilalți piloți din top 15.
Numai puțîn de 17 piloți au încheiat într-un ecart de o secundă, ultimii doi fiind Fabio Di Giannantonio și Luca Marini. Ultimii clasați în antrenamentele de astăzi au fost Alex Rins, Joan Mir, Augusto Fernandez, Lorenzo Savadori și Aleix Espargaro.
Acțiunea din Buriram va continuă mâine cu ultimul antrenament liber, sesiunea de calificări și cursa sprint a clasei MotoGP.