
După o pauză de 33 de ani, Ungaria revine în campionatul mondial de motociclism viteză cu o etapă. Dacă în cele trei edițîi anterioare, Hungaroring a fost gazdă, în 2025, onoarea ii va reveni circuitului Balaton Park, aflat în sud-vestul Ungariei.
Desfășurat ultima oară în 1992, Marele Premiu al Ungariei a fost gazdă în trecut a trei edițîi de GP. Cea mai faimoasă întrecere a fost cursa clasei 500 cmc din 1992, atunci când, Eddie Lawson și-a trecut un succes istoric în condiții mixte, alături de Cagiva.
În trecut au mai existat tentative de a readuce Marele Premiu al Ungariei în calendarul motomondialului, circuitul Balatonring fiind în calendarul inițial din 2010. În cele din urmă, înțelegerea dintre Dorna și oficialitățile maghiare a căzut în ultimul moment, iar Balatonring a fost înlocuit de MotorLand Aragon.
Balaton Park este un circuit relativ recent construit, situat la 85 de kilometri de Budapesta, în regiunea Veszprem. Momentan, nu se știu datele calendaristice ale organizării etapei din Ungaria, acestea urmând să fie comunicate atunci când va fi oficializat calendarul competițional din 2025.