
După accidentarea suferită în derby-ul cu Arsenal, Rodri a primit o veste bună. Conform ultimelor noutăți, mijlocașul defensiv spaniol, proaspăt laureat cu Balonul de Aur, ar putea reveni mai repede decât se preconiza inițial.
De altfel, chiar Rodri a ținut să aducă noutăți cu privire la starea să de sănătate și la accidentarea sa, ruptură de ligament încrucișat anterior. “Acum sezoanele sunt tot mai lungi. În acest sezon, Campionatul Mondial al Cluburilor se încheie pe 13 iulie. Am în plan să mă întorc pe terenul de joc până la finalul sezonului. E o provocare personală.” a declarat mijlocașul echipei Manchester City.
Absența lui Rodri se vede din plin, echipa antrenată de Pep Guardiola având la activ patru înfrângeri consecutive. De altfel, ultimele victorii obținute de City au venit în Champions League, în meciurile cu Slovan Bratislava și Spartă Praga.
“Am început deja să merg și mă simt cu mult mai bine decât credeam. Gavi mi-a zis că avea nevoie să joace fotbal când a fost accidentat. La vârsta mea, văd situația puțîn diferit, e nevoie de odihnă și de recuperare propice.” a concluzionat câștigătorul Balonului de Aur.
Pe fondul rezultatelor inconcludente și a absenței lui Rodri, presa internațională a lansat zvonuri privind un ipotetic transfer al lui Federico Valverde la Manchester City în fereastra de transferuri din ianuarie. Pentru moment, Real Madrid nu a confirmat nici un fel de zvon privind plecarea uruguayanului la echipa engleză.