
După săptămâni pline de speculații privind traseul din 2025 al Turului italiei, organizatorii marelui tur italian au anunțat că vor face această prezentare pe 13 ianuarie. Această nouă amânare se pare că vine pe fondul tensiunilor politice din Albania, țară care, conform zvonurilor, ar fi trebuit să găzduiască primele trei etape din Giro.
Pentru ediția din 2025, organizatorii italieni vizează să-l readucă pe Tadej Pogacar, campionul en titre, dar și pe marii săi rivali din 2024, Jonas Vingegaard și Remco Evenepoel. Pentru moment, nici un nume sonor nu și-a anunțat încă intențiile de a participa la buclă italiană.
Singura certitudine privind Turul Italiei din 2025 este perioada în care competiția italiană se va ține, intervalul de timp desemnat în calendarul World Tour fiind 9 mai – 1 iunie, finalul urmând cel mai probabil să aibă loc pe străzile din Roma.
Tadej Pogacar este campionul în exercițiu din Turul italiei. Rutierul sloven a reușit ulterior să facă dubla Giro – Le Tour, la 26 de ani distanță după ultima performanță de acest fel realizată de Marco Pantani, în 1998.
Discover more from Cultură Sportivă
Subscribe to get the latest posts sent to your email.








