
foto: Instagram Cristian Raileanu
Campionul național al României la ciclism pe șosea, Cristian Răileanu, a încheiat sezonul 2024 cu performanțe remarcabile și un portofoliu impresionant de rezultate. Într-un interviu acordat recent pentru ciclism.ro și culturasportiva.ro, ciclistul în vârstă de 30 de ani a vorbit despre titlul național, reușitele internaționale, lecțiile învățate și planurile pentru sezonul următor.
Un sezon 2024 memorabil
Cristian a devenit pentru prima dată campion național al României la proba de șosea, o realizare care l-a motivat să continue la cel mai înalt nivel în a doua jumătate a sezonului. „Am purtat cu mândrie tricoul de campion național și am reușit să urc pe podium în curse Pro, ceea ce a fost o mare satisfacție pentru mine”, a declarat Răileanu.
Pe lângă succesul de acasă, ciclistul român s-a evidențiat în competiții internaționale. Printre cele mai notabile realizări se numără locul 5 în clasamentul general al Tour of Hainan, o cursă 2.Pro, și locul 4 în Turul României. Aceste performanțe vin după un sezon extrem de lung, în care Cristian a parcurs peste 8.500 km în 68 de zile de cursă.
„A fost cel mai lung sezon al meu, cu momente dificile, mai ales spre final, când imunitatea mi-a cedat și am fost nevoit să iau o pauză din cauza unei răceli severe. Totuși, am reușit să îmi revin și să închei sezonul pe un ton pozitiv în cursele din China”, a adăugat el.
Continuitate și noi obiective la Li Ning Star
Pentru sezonul 2025, Cristian a decis să rămână alături de echipa Li Ning Star. „Vom avea o echipă mai puternică, cu cicliști experimentați veniți de la echipe Pro Conti, ceea ce ne va permite să ne menținem în fruntea competițiilor din China și nu numai.”
Unul dintre principalele obiective pentru 2025 este acumularea de puncte UCI, esențiale pentru calificarea României la Jocurile Olimpice. Cristian plănuiește, de asemenea, să participe la competiții internaționale, inclusiv Turul Greciei și Turul Sharjah, și să colaboreze cu lotul național al României pentru Campionatele Mondiale.
Lecții învățate și viziunea asupra ciclismului românesc
Participările la curse de nivel ProSeries, precum Le Tour de Langkawi și Tour of Qinghai Lake, i-au oferit lecții valoroase. „Ciclismul este un sport de echipă. La cursele mari, echipa trebuie să lucreze pentru lider, iar această abordare face diferența în obținerea rezultatelor.”
Cristian consideră că ciclismul românesc are nevoie de mai multe competiții interne și de participări frecvente la curse internaționale. „Tinerii trebuie să fie motivați cu premii consistente și să participe la competiții externe pentru a-și dezvolta abilitățile și a progresa.”
Un mesaj pentru tinerii cicliști
„Să nu cedeze și să nu se uite în spate! Ciclismul este un sport frumos, care îți oferă oportunitatea de a participa la curse de nivel înalt, de a vizita locuri noi și de a-ți face prieteni,” le-a transmis Cristian tinerilor cicliști din România.
Încheind interviul, Cristian Raileanu ne-a arătat de ce este un model pentru generația tânără: pasiunea pentru sport, dedicarea și dorința de a aduce performanțe ciclismului românesc. Îi dorim mult succes în 2025!
Interviul integral, mai jos
Salut Cristi si multumesc pentru amabilitatea de a-mi raspunde la cateva intrebari despre performantele din sezonul 2024 si planurile de viitor pentru sezonul urmator.
- Felicitări pentru rezultatele din sezonul 2024, si in special pentru titlul de Campion Național al României la proba de șosea și locul 2 la contratimp! Ce înseamnă pentru tine aceste rezultate și cum te-au motivat pe parcursul sezonului?
“Multumesc pentru felicitarile adresate. Intr-adevar, sunt foarte fericit pentru rezultatele obtinute, mai ales pentru rezultatul obtinut la Campionatele Nationale ale Romaniei. Am devenit pentru prima oara campion national al Romaniei la proba de fond si locul 2 la cursa individuala. Am fost motivat cu aceste rezultate pentru a doua parte a sezonului, deoarece am purtat acest tricou de campion national si am reusit sa duc acest tricou pe podiumurile curselor de categorie Pro.“
- În 2024, ai câștigat competiții precum Turul Colinelor, Turul Clujului și cursa internațională din Chengdu, dar ai avut și clasări de top în curse precum Tour of Poyang Lake (locul 4 general) și Turul României (locul 4 general). Care dintre aceste rezultate ți-a adus cea mai mare satisfacție și de ce?
“Da, anul acesta am reusit sa adun foarte multe rezultate bune, chiar si in Romania, la Cupa Romaniei unde am reusit sa câștig clasamentul general la Elite Masculin, la fel am reusit sa ma clasez la multe curse chiar si din afara Romaniei, mai mult pe continentul asiatic. Cel mai bun rezultat al meu a fost la Tour of Hainan, cursa de 2.Pro, unde au participat si echipe de World Tour si Pro Conti, iar eu m-am clasificat pe locul 5. De asemenea, am si un top 5 in clasamentul general din Tour of Poyang Lake, iar in Turul Romaniei am terminat pe locul 4 si am reusit si cateva podiumuri.“

- Cum ai reușit să te menții competitiv dupa ce ai parcurs cel putin 8500 km în 68 de zile de cursă?
“Pot sa spun ca a fost cel mai lung sezon din cariera mea. Saptamana trecuta am avut ultima cursa, aici, in China, in cadrul Cupei Chinei, unde am terminat pe locul 10 in clasamentul general, dupa 12 etape. Un sezon lung in care a trebuit sa ma concentrez foarte mult pe antrenamente, desigur am avut si momente de pauza care este foarte importanta pentru recuperarea noastra, a ciclistilor si de asemenea, pentru a mentine un ritm bun pe parcursul intregului sezon. La final de sezon mi-a cedat putin imunitatea, am fost bolnav cam doua saptamani si am fost nevoit sa iau antibiotice. Era de asteptat sa cedeze organismul, avand in vedere ca tot sezonul m-am mentinut in forma pentru a avea rezultate. Am reusit sa imi revin, am fost si la curse in China unde am reusit sa termin in top 10 in unele etape.“
- Ne declarai anterior ca intentionezi sa ramai la aceeasi echipa. Ne poți dezvălui cum decurg negocierile?
“Da, am decis sa raman si pentru sezonul 2025 la echipa Li Ning Star, unde vom avea o echipa mai puternica. Vom vedea ciclisti noi care vin de la echipe Pro Conti, care au foarte multa experienta si cu siguranta vom fi una dintre cele mai bune echipe din China. Sezonul acesta am demonstrat ca suntem cea mai buna echipa din punct de vedere al rezultatelor si cu siguranta vom incerca sa ne mentinem in frunte si in 2025.“
- Ce obiective ai în noul sezon?
“Sunt intr-un mica pauza pana de Anul Nou. Pentru anul urmator, am in plan sa obtin mai multe rezultate importante la competitiile internationale si sa obtin cat mai multe puncte UCI, in vederea unor clasificari care sa ne propulseze la Jocurile Olimpice, dar mai intai trebuie sa participam la Campionatele Mondiale, unde avem un loc pentru Elite. Conteaza foarte mult cand avem un sportiv la CM, deoarece punctele de la Campionatele Naționale se dubleaza si pentru noi va fi mai usor sa ne calificam la JO. Scopul meu principal este sa nu raman in urma cu rezultatele si sa acumulez an de an puncte.“
- După un 2024 plin de competiții internaționale, îți vei concentra energia pe mai multe curse din Europa sau vei rămâne axat pe Asia, unde ai avut rezultate excelente?
“Exista discutii ca vom merge la cateva competitii in Europa, deocamdata avem invitatii la Turul Greciei, la Turul Sharjah si vom incerca sa mergem la ceva curse in Turcia, daca nu vor coincide cu calendarul din China. De asemenea, voi merge la curse cu lotul national al Romaniei, ma aflu deja in discutie cu antrenorul Romaniei, Yorgos (Georgios Georgiadis) si cu siguranta imi doresc sa reusesc sa adun cat mai multe puncte.“

- Ce lecții importante ai învățat din cursele de nivel ProSeries, precum Le Tour de Langkawi și Tour of Qinghai Lake, pe care vrei să le aplici în viitor?
“Am avut multe de invatat de la astfel de curse. Cea mai mare lectie, nu numai pentru mine, ci de asemenea pentru colegii mei de la nivel continental si anume ca nu trebuie sa uitam ca ciclismul este un sport de echipa, unde la astfel de curse, cu un nivel ridicat, echipa trebuie sa lucreze pentru liderul de echipa desemnat si astfel ajungi sa obtii rezultate bune. Sunt multe lectii, dar asta e cea mai importanta lectie.”
- Cum vezi ciclismul românesc în prezent? Ce crezi că ar trebui să se schimbe pentru a susține cicliștii talentați din România?
“Se organizeaza ceva curse si asta e bine unde participata destui sportivi si eu mi-as dori sa se organizeze si mai multe curse unde tinerii sa fie motivati prin premii consistente. De asemenea, este nevoie de participarea la curse din afara Romaniei pentru o motivatie buna pentru a dezvolta tineretul din ziua de azi. Nu reusesti sa te dezvolti doar la tine in tara. Atunci cand mergi la alte curse, cand concurezi cu sportivi din alte tari ai de invatat mai multe lucruri.”
- Ai un mesaj pentru tinerii ciclisti din Romania?
“Ciclistilor din Romania le doresc sa se antreneze bine si sa nu cedeze, sa nu se uite in spate. Ciclismul este un sport frumos. Atunci cand ajungi la un nivel ridicat, ai ocazia sa participi la curse de nivel inalt si sa vizitezi multe locuri noi si sa te iti faci multi prieteni.”
Cristian, îți mulțumim foarte mult pentru timpul acordat și îți dorim mult succes in sezonul urmator!