
Am avut o noapte plină de meciuri care mai de care mai senzaționale în cea de-a doua zi a Cupei NBA, iar mai jos le vom trece în revistă pe cele mai importante.
Cleveland Cavaliers 144 – 126 Chicago Bulls

Echipa momentului, Cleveland Cavaliers, rămâne neînvinsă în al 14-lea meci, doborând în propria arenă pe Chicago Bulls, reușind să ajungă pe locul 4 în istoria NBA pentru cel mai bun start de sezon, împărțind locul cu echipele Boston Celtics din sezonul 1957-58 și Dallas Mavericks din 2002-03. Cele 144 de puncte înscrise de echipa din Cleveland intră în istoria francizei, fiind pe primul loc la numărul de puncte marcate într-un meci. Un alt record al punctelor marcat în această seară de către Cavaliers este acela pentru cele mai multe puncte înscrise într-un sfert, după cele 49 de puncte reușite în primul sfert al meciului cu Bulls. Donovan Mitchell a fost liderul echipei gazdă, cu 37 de puncte (12/23 totalul aruncărilor și 7/13 la aruncările de 3 puncte), 18 dintre acestea fiind în ultimul sfert, 7 recuperări, 4 pase decisive, o intercepție și 2 capace. Darius Garland a fost la un assist distanță de double-double, având 29 de puncte și 9 pase decisive, iar Jarrett Allen, care a dominat sub panou, și-a trecut în cont 24 de puncte, 10 recuperări, 3 intercepții și 2 capace. Caris LeVert are din nou un impact major de pe bancă, reușind să își egaleze recordurile sezonului la puncte (22) și la reușitele de 3 puncte (4). Chiar dacă Evan Mobley a fost absent pentru Cavaliers, în ciuda punctelor marcate de către Coby White (29) și Nikola Vucevic (25), Chicago Bulls nu au reușit să facă față forței ofensive din Cleveland. Nu trebuie să lăsăm deoparte nici meritele antrenorului Kenny Atkinson, care devine primul antrenor din istoria NBA ce câștigă primele 14 meciuri în primul sezon la cârma unei echipe.
San Antonio Spurs 115 – 120 Los Angeles Lakers

San Antonio Spurs contra Los Angeles Lakers a fost un meci așteptat de fanii baschetului nord-american, din prisma duelului celor doi pivoți, Victor Wembanyama și Anthony Davis. Spurs a avut un start perfect, începând meciul cu 11-0, dar Lakers au revenit până la finalul meciului. Duelul dintre Wemby și AD nu a dezamăgit deloc, francezul reușind 28 de puncte, 14 recuperări, 5 pase decisive, o intercepție și 2 capace, iar cel din urmă punând pe tabela de scor 40 de puncte (14/26 totalul aruncărilor, eficiență de 53.8%), 12 recuperări (5 ofensive), o intercepție și 2 capace. LeBron James a reușit al 4-lea triple-double consecutiv, fiind o nouă bornă atinsă în cariera sa, fiind prima oară în cele 22 de sezoane când are parte de acest lucru. În ciuda acestei reușite, James a pierdut mingea de un număr record în acest sezon, 7, dar abilitățile sale de a impacta jocul în nenumărate moduri, chiar dacă nu este la cel mai înalt nivel ofensiv, demonstrează încă o dată măreția sa. JJ Redick arată încă o dată încrederea pe care o are în debutantul Dalton Knecht, punându-l a doua oară în acest sezon în primul 5, contribuind cu 14 puncte (6/11 totalul aruncărilor și 2/4 la aruncările de 3 puncte) și 3 recuperări.
Oklahoma City Thunder 99 – 83 Phoenix Suns

Fără pivoți de origine, Oklahoma City Thunder demonstrează încă o dată în acest sezon, că este una dintre favoritele la câștigarea trofeului Larry O’Brien și a oprit echipa din Phoenix la doar 83 de puncte, cele mai puține puncte înscrise de aceștia în sezonul 2024-25. OKC a fost condusă de către superstarul Shai Gilgeous-Alexander, care a marcat 28 de puncte, a recuperat de 6 ori și a pasat decisiv de 4 ori. Pe partea defensivă, Luguentz Dort s-a apărat fenomenal la Devin Booker, ținându-l la doar 10 puncte, înscriind doar de 2 ori, din 10 încercări. Pe lângă apărarea aproape perfectă la superstarul lui Suns, Dort a contribuit cu 15 puncte și 9 recuperări la victoria echipei sale. Jalen Williams, care a început partida pe poziția 5, a încheiat meciul cu 14 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții și 2 capace. În absența jucătorilor cheie, precum Kevin Durant sau Bradley Beal, Phoenix Suns s-a chinuit în ofensivă, având o eficiență de 75% la aruncările libere, de 24.3% la aruncările de 3 puncte și de 29.3% la totalul aruncărilor.
Golden State Warriors 123 – 118 Memphis Grizzlies

Golden State Warriors au condus în fiecare sfert din primele 3 , 29-28, 26-20, 38-30, forțându-i echipei din Memphis un record negativ al acestui sezon, pentru cele mai puține puncte înscrise în primele 3 sferturi, 78. În ciuda unui start slab, Stephen Curry a reușit să termine partida cu 13 puncte, 8 recuperări, 5 pase decisive și 4 intercepții. Draymond Green a fost eliminat spre finalul meciului, pentru două faulturi tehnice, rămânând pe tabela de scor cu 13 puncte, 8 recuperări, 7 pase decisive, o intercepție și un capac. Buddy Hield și Moses Moody au contribuit de pe banca de rezerve cu 18, respectiv 14 puncte. O altă piesă importantă de pe bancă, a fost Brandin Podziemski, care și-a trecut în cont 11 puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive, una dintre ele fiind o pasă senzațională pe la spate, care l-a găsit pe Jonathan Kuminga. Podziemski a reușit și un record personal, înscriind 4 aruncări libere în cele 28 de minute de joc. De partea cealaltă, Jaren Jackson Jr. a fost liderul echipei cu 32 de puncte, dar nu a fost de ajuns pentru a aduce victoria echipei sale.
Sacramento Kings 126 – 130 Minnesota Timberwolves (după prelungiri)

Sacramento Kings contra Minnesota Timberwolves a fost cel mai palpitant meci al serii, fiind și ultimul. De la avantajul de 20 de puncte al celor din Minnesota din sfertul 3, 86-66, la revenirea lui Kings, prin De’Aaron Fox, trimițând partida în prelungiri, până la reușita lui Anthony Edwards care a stabilit scorul final, 130-126. De partea gazdelor, De’Aaron fox, coordonatorul lui Sacramento Kings, a avut o noapte istorică, reușind 60 de puncte (22/35 totalul aruncărilor, 6/10 la aruncările de 3 puncte și 10/11 la aruncările libere) și stabilește în acest fel un nou record al francizei. Acesta intră și într-o listă de elită, alături de o altă legendă a lui Kings, Chris Webber, fiind singurii jucători din istoria echipei care înregistrează 50+ puncte și 3+ intercepții. Din păcate, chiar dacă în ultimul sfert și în prelungiri, Fox a reușit 26 de puncte, Sacramento nu a reușit să se impună contra Minnesotei. La Timberwolves, Anthony Edwards a fost liderul echipei, cu 36 de puncte (7 în prelungiri), reușind în sfertul 4 să patrundă de două ori spre panou și să înscrie de ambele dăți, cu aruncări libere suplimentare, pentru fault. Și Julius Randle a avut un cuvânt greu de spus, marcând 26 de punct, fiind o piesă importantă și în prelungiri, când, alături de Edwards, a reușit să marcheze din situații dificile.
Rezultatele complete:
