
O nouă zi de baschet din NBA a adus rezultate care mai de care mai interesante. În prima partidă a serii, Charlotte Hornets a învins la limită pe Detroit Pistons, scor 123-121. Brandon Miller și LaMelo Ball au marcat împreună aproape 75 de puncte pentru formația gazdă, în timp ce, pentru Pistons, Tobias Harris și Cade Cunningham au marcat împreună peste 50 de puncte. Astfel, Hornets este 6-9 după 15 meciuri și ocupă locul al nouălea în Conferința de Est, în timp ce, Pistons are 7 victorii și 10 înfrângeri și rămâne pe locul șapte în ierarhia aceleiași conferințe.
A doua înfruntare a serii a adus și cea mai mare surpriză. Singura echipa canadiană din NBA, Toronto Raptors a început foarte modest în noul sezon, însă, contra Minessotei Timberwolves, acest lucru a fost dat repede uitării. Evoluția celor de la Raptors a fost providențială, prestația lui RJ Barrett făcând diferența, cu 31 de puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive.
De cealaltă parte, doar opt jucători au evoluat pentru Timberwolves, cu McDaniels, Randle și Edwards marcând cu toții peste 20 de puncte, însă, efortul celor trei a fost insuficient. Scor final 110-105 pentru Toronto Raptors, echipa canadiană adjudecandu-și abia cea de-a patra victorie din sezonul regular. Grație succesului, Raptors urcă un loc în clasamentul Conferinței de Est și este acum pe 13. De cealaltă parte, Minessota Timberwolves a suferit cea de-a șaptea înfrângere din sezon și are acum 8-7 în linia de clasament, ocupând locul 10 în Conferința de Vest.
În penultima partidă a zilei am avut parte de un meci de zile mari între San Antonio Spurs și Utah Jazz. Cândva un derby pentru titlul Conferinței de Vest, cele două echipe au traversat în ultimii ani momente destul de dificile. Chiar și așa, meciul din această noapte, ne-a reamintit de duelurile de odinioară dintre tandemul Stockton-Malone și tandemul Ginobili-Tony Parker.
Ultimul sfert al partidei a întors soarta jocului. Ceea ce părea să conducă înspre o victorie a celor de la Utah Jazz, s-a transformat în cele din urmă într-o victorie uluitoare, în fața propriului public a celor de la San Antonio Spurs. La succesul texanilor a contribuit decisiv evoluția lui Harrison Barnes, care a marcat 25 de puncte pe tabela. Dincolo de efortul lui Barnes, alți șapte jucători de la Spurs au marcatminim zece puncte, Chris Paul fiind foarte aproape de triple double. De cealaltă parte, Lauri Markkanen a fost din nou cel mai bun jucător al celor de la Jazz, finlandezul reușind să marcheze 27 de puncte. Scor final, 126-118 pentru San Antonio Spurs.
În ultima confruntare a zilei, Los Angeles Lakers a avut onoarea de a găzdui un meci în fața celor de la Orlando Magic. Debutul partidei a stat sub zodia echilibrului, dar chiar și așa, la pauză, californienii au intrat în avantaj cu șapte puncte în fața rivalilor din Florida.
Al treilea sfert a topit total avantajul celor de la LA Lakers, evoluția excepțională a lui Franz Wagner fiind decisivă. Astfel, la intrarea în ultimul sfert, Magic a intrat în avantaj cu un punct în față celor de la Lakers.
Ultimul sfert al partidei a adus 60 de puncte pe tabela de marcaj. LeBron James a fost din nou providențial și la un moment dat, Lakers avea din nou un avantaj de șapte puncte. Din nefericire, finalul partidei a fost marcat de ratări foarte multe pentru trupa lui LeBron și Davis și la ultima fază a meciului, Franz Wagner a aruncat Crypto Arena în tăcere deplină. Scor final, 119-118 pentru Orlando Magic.
39 de puncte a marcat Anthony Davis, însă efortul pivotului de la Los Angeles Lakers a fost insuficient. De cealaltă parte, Franz Wagner a marcat 37 de puncte, dintre care 18 doar în ultimul sfert. Pe lângă efortul său, nici fratele lui, Moritz nu s-a lăsat mai prejos, el marcând 19 puncte. De asemenea, la victoria echipei din Florida a contribuit și Jalen Suggs, cu cele 23 de puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive. În urma acestui meci, Orlando Magic are zece victorii și șapte înfrângeri și ocupă locul al patrulea în Conferința de Est, în timp ce, Los Angeles Lakers au suferit cea de-a cincea înfrângere. Californienii au zece victorii și cinci înfrângeri și ocupă tot locul patru în Conferința de Vest.
Meciurile din NBA continuă și în această seară, cu opt partide programate. Pe lângă faptul că acestea vor conta și pentru sezonul regular, aceste confruntări sunt parte din faza grupelor din NBA Cup.
Programul meciurilor din această noapte:
2:00 – Philadelphia 76ers – Brooklyn Nets
2:00 – Washington Wizards – Boston Celtics
2:30 – New Orleans Pelicans – Golden State Warriors
3:00 – Houston Rockets – Portland Trail Blazers
3:00 – Chicago Bulls – Atlanta Hawks
3:00 – Milwaukee Bucks – Indiana Pacers
5:00 – Denver Nuggets – Dallas Mavericks
5:30 – Los Angeles Clippers – Sacramento Kings