
Patru echipe, trei meciuri, o singură noapte. Aceasta este formula inedită adoptată de NBA pentru 2025 All-Star Game, care se va disputa în San Francisco. Decizia vine în urma criticilor aspre primite pentru lipsa de competitivitate și absența apărării din ediția precedentă, desfăȟurată în Indianapolis.
Noul format implică trei echipe formate din opt All-Star-uri fiecare, jucătorii fiind împărțiți de către foști jucători NBA de legendă: Charles Barkley, Kenny Smith și Shaquille O’Neal. A patra echipă din turneu va fi compusă din câștigătorii competiției Rising Stars Challenge, în care participă debutanți și jucători aflați în al doilea sezon.
Critici din interiorul NBA
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar Kevin Durant (Phoenix Suns) a fost unul dintre cei mai vocali detractori ai noului format:
“Urăsc ideea. Absolut o urăsc. Este oribil. Ar trebui să revenim la clasicul Est contra Vest și să jucăm un meci normal.”
Anul trecut, NBA revenise la tradiționalul meci Est-Vest după experimentul cu formatul “captain’s draft”, între cei mai votați jucători de fani. În ciuda revenirii, lipsa apărării a dus la stabilirea unui record nedorit: 397 de puncte în total, generând critici împreună cu ridiculizări din partea fanilor.
Regulile Turneului All-Star 2025
Pentru a asigura o desfăȟare rapidă și dinamică, fiecare partidă a turneului va fi decisă de prima echipă care atinge 40 de puncte. Un premiu total de 1,8 milioane de dolari va fi împărțit între echipe în funcție de clasare:
- Câștigătorii turneului: 125.000 $ per jucător
- Finaliștii: 50.000 $ per jucător
- Echipele eliminate în primul meci: 25.000 $ per jucător