
Sezonul regulat din NBA se apropie de final, iar lupta pentru locurile de playoff se intensifică în ambele conferințe. Cu câteva meciuri rămase de jucat, unele echipe se luptă pentru locurile care duc direct în playoff (primele 6 locuri din fiecare conferință), pe când altele speră să își asigure un loc în play-in.

Conferința de Est
În Conferința de Est, Cleveland Cavaliers (câștigătoarea Central Division), Boston Celtics (câștigătoarea Atlantic Division) și New York Knicks și-au asigurat prezența în playoff. Dacă până acum 2 săptămâni, Cavaliers păreau că vor termina detașat pe primul loc, situația nu mai este la fel de roz în acest moment. Aceștia au fost inconstanți în ultimele 10 partide, împărțind egal numărul de victorii și înfrângeri, pe când Celtics se apropie vertiginos din spate, câștigând ultimele 9 meciuri, apropiindu-se la doar 4 meciuri de echipa din Cleveland. Nici Knicks nu sunt siguri de ultimul loc de pe podium, diferența dintre ei și următorul loc fiind de doar 3 meciuri și jumătate.
Cavaliers mai au câteva meciuri dificile până la final, contra echipe precum Knicks (de 2 ori), Pacers (de 2 ori) sau Kings. Celtics au un program un pic mai ușor, dar și ei se vor duela cu echipe precum Grizzlies, Suns, Knicks sau Magic. Knicks, pe lângă meciurile menționate contra Cavs și Celtics, mai au de jucat cu Hawks, Suns sau Pistons.
Indiana Pacers, Detroit Pistons, Milwaukee Bucks, Atlanta Hawks și Orlando Magic și-au asigurat prezența în postseason. Dintre cele 5 echipe, Pacers este cea mai în formă, în ultimele 10 meciuri, câștigând 7 meciuri, având cele mai mari șanse să își păstreze poziția care îi oferă avantajul terenului propriu în prima rundă din playoff, sau chiar să urce pe locul 3. Pacers au un final de sezon dificil, cu partide contra Nuggets, Cavs (de 2 ori) și Magic.
Pistons au un program infernal, cu dueluri contra Thunder, Grizzlies, Knicks și Bucks (de 2 ori). Bucks, pe lângă meciurile menționate precedent, vor mai juca împotriva Suns și Timberwolves. Hawks vor avea meciuri împotriva contracandidaților direcți, precum Knicks sau Magic (de 2 ori), dar și un duel greu contra Mavericks. Magic, în afara meciurilor discutate mai sus, vor avea parte de o altă partidă dificilă, în TD Garden, contra Celtics.
Miami Heat, Chicago Bulls și Toronto Raptors se luptă pentru ultimele 2 poziții de play-in, Raptors având cele mai mici șanse, posibil ca peste 2-3 etape să iasă din această cursă. Dintre acestea, Heat are 5 victorii consecutive, și este la doar un meci și jumătate distanță de locul 8 și 2 meciuri și jumătate față de locul 7. Heat este în mare formă, dar mai are de jucat câteva meciuri grele, contra Celtics, Grizzlies și Bucks, acestea fiind consecutive.
Bulls au un program mai lejer, jucând cu echipe precum Trail Blazers, Hornets sau Wizards, dar au și 2 meciuri dificile, împotriva celor de la Cavaliers și Heat. Raptors au un meci direct contra Bulls, două partide dificile contra Pistons și Mavericks, restul meciurilor fiind contra unor echipe care nu mai au niciun obiectiv în acest sezon.
Clasamentul complet

Conferința de Vest
Oklahoma City Thunder este sigură de primul loc al Conferinței de Vest și are cele mai mari șanse să aibă cel mai bun record al sezonului regulat. Are meciuri dificile contra Rockets și Lakers (de două ori), apoi un meci împotriva Suns, finalizând sezonul împotriva celor de la Jazz și Pelicans, care sunt deja ieșite din lupta pentru postseason.

Dacă în Est sunt deja 3 echipe sigure de calificare în playoff, în Vest situația este mult mai echilibrată, în afară de Thunder, nicio altă echipă nu are asigurat locul în playoff. În schimb, sunt 7 echipe care vor fi 100% în postseason, Houston Rockets, Denver Nuggets, Los Angeles Lakers, Memphis Grizzlies, Golden State Warriors, Minnesota Timberwolves și LA Clippers.
Din ultimele 10 meciuri, Rockets și Clippers sunt cele mai în formă echipe, cu 8 victorii, urmate de Warriors și Timberwolves cu 7, Lakers cu 6, Nuggets cu 5, echipa cu cel mai descendent trend fiind Grizzlies, care are doar 3 victorii în ultimele 10 partide.
Pentru Rockets urmează un program infernal, cu meciuri contra Thunder, Warriors, Clippers, Lakers și Nuggets, toate fiind contracandidate directe pentru locurile de playoff. Nici pentru Nuggets nu se arată o variantă mai roz, jucând în acest final de sezon împotriva celor de la Timberwolves, Warriors, Pacers, Grizzlies și Rockets. Lakers au o dublă de foc contra Thunder, și meciuri împotriva Warriors, Mavericks și Rockets.
Echipei din Memphis i-a rămas de jucat cu echipe precum Warriors, Pistons, Timberwolves sau Nuggets. Nici Warriors nu scapă de acest final de sezon de foc, având meciuri împotriva Grizzlies, Lakers, Nuggets, Rockets și Clippers. Timberwolves au cel mai lejer program la prima vedere, duelurile tari fiind contra Nuggets, Bucks și Grizzlies, restul jocurilor fiind cu echipe care nu mai sunt în cursa pentru postseason. Clippers mai au un meci contra Rockets, restul duelurilor fiind cu echipe care sunt în spatele lor în acest moment.
În lupta pentru un loc în postseason mai sunt și Dallas Mavericks, Sacramento Kings, Phoenix Suns, Portland Trail Blazers și San Antonio Spurs. Kings (2), Suns (3), Trail Blazers (4), Spurs (4) sunt într-o serie negativă, pe când Mavericks au pierdut în cel mai recent meci, venind după două victorii.
Clasamentul complet
