
În această săptămână, precum precedenta, vom avea parte de 7 meciuri ale echipelor românești de baschet, atât feminin, cât și masculin, în cupele europene, începând de marți până joi.
Băieții sunt cei care dau startul aventurii europene, marți începând cu ora 19:00, în Sala Polivalentă Dinamo, prin Dinamo București contra Legia Warszawa. Dinamoviștii nu sunt într-o formă extraordinară, în campionatul intern împărțindu-și victoriile și înfrângerile în cele 4 meciuri disputate, iar în ENBL a pierdut primul meci 78-93, în deplasarea din Germania contra echipei Bamberg.
Seara de baschet continuă la 20:30, în direct pe Prima Sport 3, din Germania, având parte de meciul dintre Hamburg Towers și U-BT Cluj-Napoca. Clujenii sunt în căutarea primei victorii din Eurocup, iar jocul lor care se leagă din ce în ce mai bine de la un meci la altul, le dă speranțe că această victorie va veni contra germanilor.
Seara de miercuri va fi dedicată tot băieților, în FIBA Europe Cup. La 19:00, CSM Oradea dă startul din Finlanda, unde îi va avea ca adversari pe Parnu Sadam, echipă ce a fost învinsă săptămâna trecută de FC Argeș. Orădenii au un start perfect, atât în campionat unde au 4 victorii din 4 posibile, în acestea intrând și victorii contra celor de la U-BT și Voluntari, iar în Europe Cup are o victorie contra Spojnia Stargard.
La ora 20:00, în aceeași grupă E, de unde face partea și CSM Oradea, avem meciul Spojnia Stargard contra FC Argeș. Piteștenii au doar o victorie în LNBM, venită în prima etapă contra celor de la BC Timișoara, dar ceea ce le dă cele mai mari speranțe pentru acest meci, este victoria de saptamâna trecută din Europe Cup, contra Parnu Sadam.
Ultimul meci din această seară va începe la 20:00 și îi va avea ca protagoniști pe elvețienii de la Fribourg Olympic și pe CSM Constanța. Constănțenii nu au deloc un start bun, pe plan intern având doar o victorie din cele 4 meciuri disputate, în prima etapă contra echipei de pe ultimul loc, iar în etapa precedentă a Europe Cup, a cedat pe teren propriu, 70-88 contra Antwerp Giants.
Toate cele 3 meciuri pot fi urmărite pe canalul oficial al FIBA, dupa cum urmează:
Fribourg Olympic vs CSM Constanța
Fetele vor încheia joi săptămâna europeană de baschet, cu două meciuri din Eurocup. De la ora 19:00, pe Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, vom avea parte de meciul Sepsi SIC contra IDK Gipuzkoa. Până acum, fetele de la Sf. Gheorghe au jucat doar două meciuri, unul pe plan european, iar celălalt pe plan intern. În prima etapă din Eurocup, Sepsi a pierdut în prelungiri un meci în care era favorită clară, scor 71-77 contra Proteas Voulas, iar în campionatul intern au spulberat pe Rapid București, scor 94-62 pe Rapid Arena.
Campioana României, CSM Constanța, are ultimul cuvânt în această săptămână, de la ora 20:00 unde le va primi în Sala Sporturilor din Constanța pe Rutronik Stars Keltern. În prima etapă a acestei competiții, constănțencele au învins în deplasarea din Finlanda, scor 95-85 contra Peli-Karhut, iar în LNBF au câștigat categoric contra CSU Brașov cu scorul de 89 la 42.
Ambele meciuri pot fi urmărite pe canalul oficial al FIBA, după cum urmează:
CSM Constanța vs Rutronik Stars Keltern