
Naismith Memorial Basketball Hall of Fame a anunțat 17 finaliști (16 persoane și o echipă) pentru Clasa din 2025, incluzând un grup divers de jucători, antrenori, arbitri și contribuitori care au avut un impact semnificativ asupra baschetului. Selecția finală va fi dezvăluită pe 5 aprilie, în timpul NCAA Final Four, iar ceremonia este programată pe 6 septembrie în Springfield, Massachusetts.

Jucători
Carmelo Anthony
Carmelo Anthony s-a născut pe 29 mai 1984, în New York City. A devenit campion NCAA în 2003, cu Syracuse Orange, când a câștigat și trofeul de cel mai valoros jucător din Final Four. Tot de la Syracuse i-a fost și retras numărul 15. Tot în același an, Anthony a fost selectat cu opțiunea numărul 3 din Draft de către Denver Nuggets, după LeBron James (1 – Cavaliers) și Darko Milicic (2 – Pistons). A petrecut 8 sezoane la echipa din Denver, unde a jucat în perioada 2006-2008 alături de Allen Iverson, iar între 2008-2011 alături de Chauncey Billups. În aceste 8 sezoane, a avut 4 apariții în All-Star Game, a fost selectat o dată în echipa a doua All-NBA, de 3 ori în a treia echipă All-NBA, și a fost ales în prima echipă a debutanților, în 2004.
Apoi au urmat 6 sezoane la echipa New York Knicks, unde a avut parte de 6 apariții în All-Star Game, a fost selectat o dată în a doua echipă All-NBA, o dată în a treia echipă și a câștigat titlul de cel mai bun marcator în sezonul 2012-13, când a avut o medie de 28.7 puncte pe meci. În acest moment, Carmelo se află pe poziția 10 în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria NBA, cu 28.289 de puncte marcate. Deși nu a reușit să câștige niciun titlu de campion NBA, Carmelo Anthony este cunoscut ca unul dintre cei mai letali aruncători din istoria Ligii, iar în 2021 a fost selectat în NBA 75 (“NBA 75th Anniversary Team”).
Dwight Howard
Dwight Howard s-a născut pe 8 decembrie 1985, în Atlanta. A fost selectat de către Orlando Magic cu prima opțiune din Draft-ul anului 2004, unde a jucat timp de 8 sezoane. În sezonul 2008-09, și-a condus echipa în prima Finală NBA după 14 ani. Tot atunci, a stabilit și un record al Finalelor, când a înregistrat într-un meci 9 capace. În timpul petrecut la echipa din Orlando, Howard a avut 6 apariții în All-Star Game, a fost selectat de 5 ori în prima echipă All-NBA și o dată în a treia echipă, a câștigat de 3 ori la rând titlul de Cel Mai Bun Jucător Defensiv (2009-2011), a fost ales în prima echipă NBA All-Defensive de 4 ori și o dată în a doua, a fost în prima echipă a debutanților, în 2005 și a fost de 4 ori lider la capitolul recuperări și de 2 ori la capace.
În 2012 a plecat pentru un sezon la Los Angeles Lakers, unde a avut o apariție în All-Star Game și una în a treia echipă All-NBA, și a condus Liga la recuperări. Între 2013-2016, a jucat la echipa din Houston, Rockets, unde a adunat o prezență în All-Star Game și una în a doua echipă All-NBA. În anul 2020, a reușit să câștige un titlu de campion NBA cu o fostă echipă, Lakers, alături de LeBron James și Anthony Davis. Dwight Howard este cunoscut ca unul dintre cei mai buni jucători defensivi din NBA, fiind și cel mai tânăr câștigător al trofeului Cel Mai Bun Jucător Defensiv, alături de Jaren Jackson Jr., Kawhi Leonard și Alvin Robertson, toți având 23 de ani la momentul primirii premiului.

Sue Bird
Sue Bird (Suzanne Brigit Bird) s-a născut pe 16 octombrie 1980, în Syosset, New York. Este dublă campioană NCAA, cu UConn Huskies, în 2000 și 2002, iar în 2002 a primit și titlul de Cea Mai Valoroasă Jucătoare din Colegiu. În America, și-a petrecut întreaga carieră de 20 de ani la Seattle Storm, de unde a adunat 13 selecții în All-Star Game, 5 selecții în prima echipă All-WNBA (2002-2005, 2016) și 3 în a doua (2008, 2010, 2011). A fost liderul Ligii la pase decisive de 3 ori (2005, 2009, 2016), iar de 2 ori a câștigat trofeul WNBA Peak Performer pentru că a fost primala categoria puncte, recuperări și pase (2009, 2016).
Deține 4 inele de campioană, câștigând titlul WNBA în 2004, 2010, 2018 și 2020, și a fost selectată în WNBA 10th Anniversary, 15th, 20th și 25th, fiind una dintre legendele Ligii Feminine de Baschet American. Numărul 10, pe care l-a purtat întreaga carieră la Storm, i-a fost retras.
Printre jucători, se mai află nume precum Sylvia Fowles, Maya Moore, Jennifer Azzi, Buck Williams, Molly Bolin, Marques Johnson și Dusan Ivkovic.

Antrenori
Billy Donovan
Billy Donovan (William John Donovan Jr.) s-a născut pe 30 mai 1965, în Rockville Centre, New York. Donovan și-a început cariera de antrenor în 1989, ca asistent la Kentucky, unde a petrecut 5 sezoane. Între 1994-1996 a antrenat din postura de principal pe Marshall, iar cea mai lungă și premiată perioadă a avut-o între 1996-2015, la Florida. A reușit să ducă echipa de 4 ori în NCAA Final-Four (2000, 2006, 2007, 2014), câștigând 2 titluri consecutive în 2006 și 2007, când avea în componența lotului jucători care urmau să facă istorie în NBA, precum Al Horford sau Joakim Noah. Între 2015 și 2020 a antrenat Oklahoma City Thunder, iar din 2020 până în prezent, este la cârma echipei Chicago Bulls.
Printre antrenori, se mai numără nume precum Mark Few și Jerry Welsh.
Singurul arbitru care se află printre finaliști este Danny Crawford.
Printre cei care au contribuit de-a lungul istoriei în NBA se află Micky Arison și Tal Brody.

Echipe
Singura echipă care se află printre nominalizările la HOF, este echipa din 2008 a Statelor Unite de la Jocurile Olimpice, denumită și “Redeem Team”, din cauza eșecurilor din anii 2004 (când au obținut medalia de bronz la J.O.) și 2002 și 2006 (când nu au câștigat Campionatul Mondial). Echipa Statelor Unite au încheiat faza grupelor neînvinsă (într-o grupă de unde au mai avansat Spania, Grecia și China), apoi au trecut de Australia, Argentina, iar în finală s-au reîntâlnit cu Spania, pe care au învins-o cu scorul de 118-107. Din acea echipă au făcut parte jucători precum Jason Kidd, Dwyane Wade, Kobe Bryant, LeBron James, Carmelo Anthony, Chris Bosh și Dwight Howard.